În Noaptea Albă a Muzeelor, aproximativ 800 de bucureşteni au vizitat clădirea-monument din Bd. Regina Elisabeta nr. 45, la sediul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR). Evenimentul a fost organizat de UGSR, în colaborare cu Asociaţia de Cooperare Europeană Ovidius, Centrul de Pregătire Profesională în Cultură al Ministerului Culturii şi Asociaţia Doctor’s Studio. Chiar dacă seria de evenimente incluse în program – trei piese de teatru şi două expoziţii foto – au fost anunţate că vor începe la ora 22.00, primii bucureşteni au trecut pragul UGSR începând cu ora 20.00.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România, gazdă şi organizator al evenimentului, doreşte să-şi reasume rolul de integrator cultural pe care l-a avut înainte de 1989, acesta fiind primul pas în seria de manifestări cultural-artistice cu adresabilitate către membrii săi, în particular, şi pentru bucureşteni, în general.
„Prin organizarea acestui eveniment, UGSR a dovedit că ştie să promoveze un altfel de sindicalism pentru propriii membri. E un concept european care se discută din ce în ce mai des în cancelariile confederaţiilor europene, ca organizaţiile sindicale să se preocupe şi de gestionarea timpului liber al membrilor de sindicat. Evenimentul cultural deosebit organizat în Noaptea Albă a Muzeelor, prin expoziţia de excepţie şi prin cele trei piese de teatru jucate de actori profesionişti, demonstrează că UGSR este pe drumul cel bun. Cele aproximativ 800 de persoane care au vizitat sediul confederaţiei noastre au rămas impresionate atât de unicitatea arhitectonică a clădirii-monument istoric din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, cât şi de frumuseţea şi profesionalismul momentelor artistice. UGSR va continua să organizeze astfel de momente, inclusiv înfiinţarea unui teatru pentru membrii săi şi pentru cetăţenii Capitalei“, a declarat Cristi Godinac, secretarul general al UGSR.
Vizitatorii au admirat expoziţia colectivă de fotografie „Maramureşul istoric, recreat prin istorii personale“, precum şi cea a artistului foto Irinel Cârlănaru.
Cele trei spectacole de teatru oferite gratuit de UGSR vizitatorilor săi au fost: „Bullets over Lipscani“ (regia Eugen Gyemant, cu Dan Rădulescu, Smaranda Caragea şi Cătălin Babliuc), „Colibri“(regia Florin Piersic Jr., cu Laurenţiu Bănescu şi Daniel Popa), „Anul viitor la aceeaşi oră“ (regia Daniel Popa, cu Miruna Bilei şi Alexandru Zob).
Sediul UGSR se află într-un imobil construit în anul 1912 pentru Clubul Austro-Ungar (cunoscut în epocă drept „Palatul Duna“), acesta fiind una dintre clădirile semnificative pentru stilul arhitectural al sfârşitului secolului al XIX-lea. În epocă era cunoscut drept „Palatul Duna“. Construcţia eclectică, operă a arhitectului Rudolf Quich, a fost ridicată pe un teren donat de baronul vienez Jules de Waldberg. În perioada interbelică, clădirea a găzduit, pentru o perioadă, Senatul României.