În dimineaţa zilei de 4 august 2014, preşedintele confederaţiei, Marin Iancu, împreună cu mai mulţi membri ai Comitetului Executiv şi ai Comsiei de Cenzori, s-au prezentat la sediul UGSR pentru a primi de la fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu, toate documentele contabile, precum şi gestiunea confederaţiei. În loc să predea, conform Rezoluţiilor Congresului UGSR ce a avut loc în 19 iulie 2014 (vezi aici) toate documentele solicitate, Ştefan Călinescu împreună cu consilierii săi Ioana Isbăşescu, Cosmin Călinescu şi Dan Stuparu au început să-i agreseze pe membrii conducerii. În ajutorul acestora a fost chemat şi patronul Petrică Paraschiv, care a proferat ameninţări şi injurii, agresându-i fizic pe membrii conducerii UGSR. Acesta a chemat şi un echipaj de la 112, susţinând că are încheiat cu UGSR un contract de închiriere pentru întreaga cladire. Deşi atât conducerea UGSR cât şi poliţiştii prezenţi i-au cerut acel document, Petrică Paraschiv a continuat scandalul şi a refuzat să prezinte o dovadă din care să rezulte că are un contract încheiat în condiţii legale cu conducerea UGSR.
Nici accesul reprezenanţilor presei nu a fost permis, o echipă de la The Epoch Times fiind oprită la intrarea în clădire de către bodyguarzii patronului Paraschiv. Menţionăm că aceeaşi persoană a mai agresat în data de 8 iulie 2014 doi membri din conducerea UGSR şi a ajutat la sigilarea ilegală și la schimbarea yalelor de la birourile în care îşi desfăşoară activitatea Preşedintele Executiv, vicepreşedinţii şi personalul angajat din Sediul Central al UGSR (vezi aici).
Faţă de aceste infracţiuni s-au depus deja mai multe plângeri penale. Pe această cale, UGSR solicită instituţiilor statului să trateze cu maximă importanţă aceste fapte penale care împiedică funcţionarea unei confederaţiii sindicale naţionale, precum şi să stopeze înstrăinarea frauduloasă a unei clădiri de patrimoniu (în care a funcţionat Senatul României în perioada interbelică), unor grupuri de interese din mafia imobiliară.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România Bucureşti, 4 august 2014
Marin Iancu, Preşedinte