Către organizaţiile afiliate şi uniunile teritoriale ale UGSR
Convocare Congres Extraordinar al
Uniunii Generale a Sindicatelor din România – UGSR
Având în vedere:
– situaţia gravă în care se află confederaţia Uniunea Generală a Sindicatelor din România prin imposibilitatea de a funcţiona legal din cauza repetatelor refuzuri ale conducerii organizaţiei de a convoca Biroul Executiv, Consiliul Naţional şi Congresul, aşa cum au solicitat, în mai multe rânduri, organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene ale UGSR (în patru ani nu a fost convocată Comisia de Cenzori, nicio şedinţă de Consiliu Naţional şi doar cîteva şedinţe ale Biroului Executiv);
– Refuzul grupului organizat format din dl. Ştefan Călinescu, preşedinte, dl. Cosmin Călinescu şi dna. Ioana Isbăşescu, consilieri preşedinte, dl. Dumitru Puiu Horea, Primvicepreşedinte şi dl. Dragoş Frumosu, Secretar General, de a justifica cheltuirea din fondurile confederaţiei a peste un sfert de million de euro;
– Înstrăinarea şi închirierea frauduloasă a Sediului Central al UGSR din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti;
– Derularea şi cheltuirea unor fonduri pe alte entităţi care poartă numele UGSR şi care nu au fost recunoscute de către instanţele din România;
– Suspiciunea săvârşirii unor fapte penale, – fals, uz de fals, evaziune fiscală, furt,abuz în funcţie etc., precum şi adoptarea unor decizii ilegale de către acelaşi grup organizat;
– Dezafilierea unor organizaţii de la UGSR din cauza stilului dictatorial şi ilegal în care a fost condusă confederaţia de acest grup organizat;
În conformitate cu prevederile art.30 din Statutul UGSR, precum şi la cererea expresă a majorităţii organizaţiilor afiliate şi a uniunilor judeţene UGSR,
SE CONVOACĂ
Congresul Extraordinar al Uniunii Generale a Sindicatelor din România UGSR
pentru data de 19 iulie 2014, ora 10,00, la sediul confederaţiei din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti.
Având în vedere că până în prezent nu a fost convocată nicio şedinţă a Consiliului Naţional UGSR pentru a se stabili o eventuală normă de reprezentare, aceasta va fi cea care a fost stabilită şi la Congresul de Constituire din anul 2010, de 1 delegat la 1000 de persoane. Organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene sunt rugate să ne transmită la mail-ul oficial al confederaţiei, cancelarie@ ugsr.ro, până pe data de 14 iulie a.c. inclusiv, numele delegaţilor mandataţi să participe la Congres.
De asemenea, se solicită dlui. Ştefan Călinescu şi grupului său să se abţină până la Congresul Extraordinar din 19 iulie 2014 de a mai folosi ştampila confederaţiei şi de a semna, individual, sau prin intermediari, orice document care implică confederaţia UGSR. Totodată, până la Congresul Extraordinar, se solicită anularea tuturor contractelor, deciziilor şi hotărârilor adoptate fără acordul Biroului Executiv şi al celorlalte organe de conducere deoarece, în caz de refuz, persoanele responsabile vor suporta consecinţele legale.
Ordinea de zi propusă este următoarea:
1. Prezentarea Raportului şi a situaţiei economice a UGSR.
2. Modificări statutare prin armonizarea Statutului UGSR cu Legea nr. 62/2011 a Dialogului Social.
3. Alegeri organe de conducere şi Comisie de Cenzori.
4. Adoptarea de Rezoluţii.
5. Diverse.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România Bucureşti, 3 iulie 2014