EXCLUSIV: Procurorii DNA demonstrează că patrimoniul UGSR a fost preluat în mod ilegal, prin mijloace frauduloase, şi trebuie restituit instituţiei

Publicăm astăzi un nou document oficial, emis de Departamentul Naţional Anticorupţie, din care rezultă fără dubii că patrimoniul UGSR a fost însuşit ilegal de unele confederaţii sindicale, prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă penală prescrisă astăzi, dar dovedită de un procuror, ceea ce înseamnă că imensa avere trebuie să se reîntoarcă la matcă, adică la UGSR. Contează mai puţin răspunderea penală a infractorilor, cât recupararea averii milioanelor de români (astăzi 4,5 milioane dintre ei sunt pensionari!) care au cotizat zeci de ani, lunar, cu 1 la sută din salariu. Şi este vorba despre cotizaţii plătite confederaţiei (UGSR) care a împlinit deja, la jumătatea anului trecut, 106 ani de existenţă! Oare cine vrea, cu bună ştiinţă, să înmormânteze istoria sindicalismului naţional?

Dan Badea

Documentul inedit prezentat în exclusivitate de ziarul „Solidaritatea“ în paginile 6-7 este o rezoluţie a unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). În urma analizei modului în care patrimoniul UGSR a fost luat cu japca de CNSLR, Cartel Alfa şi CSI Frăţia, la care aveau să se alăture, ulterior, BNS şi CSDR, s-a ajuns la concluzia că, în acest caz, este vorba despre însuşirea frauduloasă, prin înşelăciune, a unui patrimoniu care aparţine de fapt şi de drept UGSR şi celor peste 4 milioane de pensionari.

Mai mult, este extrem de interesant faptul că acelaşi procuror prezintă şi modul în care proprietarul de drept al acestui patrimoniu – UGSR – poate trece la recuperarea pe cale legală a ceea ce i-a fost furat de nişte indivizi care, dacă n-ar fi intervenit prescripţia, ar fi putut fi consideraţi infractori de drept comun şi ar fi fost colegi de celulă cu Marius Petcu, singurul dintre ei condamnat.

Cu privire la jefuirea imensului patrimoniu al UGSR, procurorii DNA au fost sesizaţi de către Ştefan Călinescu, reprezentantul şi preşedintele UGSR. Liderul sindical se luptă de 23 de ani pentru readucerea la matcă a patrimoniului acestei instituţii. Acesta a fost creat prin munca milioanelor de români, cei mai mulţi dintre ei fiind astăzi pensionari care încă mai speră la un bilet de tratament într-o staţiune pentru construcţia căreia a cotizat aproape întreaga viaţă.

Mafia sindicală se teme de preocuparea procurorilor anticorupţie, deoarece, chiar dacă faptele liderilor sindicali sunt prescrise, reîntregirea patrimoniului UGSR s-ar putea face şi prin confiscarea averilor acestor infractori-prescrişi. Înainte de a prezenta rezoluţia, ca document, este util un scurt rezumat al acesteia, pentru o mai bună înţelegere a ei.

Procurorii DNA, pornind de la sesizarea făcută de preşedintele UGSR, Ştefan Călinescu, şi-a propus să clarifice, chiar dacă faptele reclamate sunt prescrise, faptele de corupţie comise „în activitatea de administrare a patrimoniului sindical”, precum şi de „a stabili cine este titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor menţionate” de liderul UGSR. Magistraţii au analizat solicitarea liderului UGSR sub două aspecte: personalitatea juridică a UGSR şi patrimoniul UGSR. În primul caz, al personalităţii juridice, concluzia procurorului Claudia Roşu este destul de clară: „UGSR există, nu a fost desfiinţat (niciodată), are un patrimoniu propriu, de care a fost deposedat fraudulos”. Este o concluzie care trebuie să-i dea fiori reci pe şira spinării unui Bogdan Hossu, de exemplu, care s-a îngrăşat vizibil din administrarea patrimoniului UGSR.

Pentru a a junge la această concluzie, procurorul de caz analizează istoricul UGSR, de la înfiinţare (1906) până la data formulării sesizării de către reprezentantul UGSR (2011), istoric prezentat pe larg în cadrul documentului pe care-l prezentăm.

Trebuie reţinut faptul că, spune procurorul, la 25 decembrie 1989, când s-a decis schimbarea vechilor instituţii de stat, în cadrul UGSR s-a destituit organul de conducere, şi nu persoana juridică, aşa cum au lăsat să se înţeleagă boierii sindicali: „la nivelul UGSR (al cărei organ de conducere a fost destituit, deci nu persoana juridică), s-a constituit Comitetul Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România (CNPOSLR), la iniţiativa unui grup din care făceau parte CĂLINESCU ŞTEFAN, HENTER GAVRILĂ ş.a., persoane cu funcţii de conducere în cadrul mişcării sindicale”. Mai mult, se spune, conform Decretului 31/1954, în vigoare la 22 decembrie 1989, „persoana juridică încetează de a avea fiinţă prin comasare, divizare sau dizolvare”, or, niciuna dintre aceste hotărîri nu a fost luată ulterior. „În privinţa UGSR nu a existat, din decembrie 1989 şi până azi, o astfel de hotărâre a organului competent (conform statutului – congresul) sau a altor organe de stat (a se vedea adresa de verificare de la Secretariatul General al Guvernului, adresa Camerei Deputaţilor), ori hotărâri judecătoreşti privind constatarea dizolvării de drept. Dizolvarea organului de conducere a UGSR (Consiliul Central) nu echivalează şi nu se confundă cu persoana juridică în fiinţa sa” – spune procurorul DNA.

Mai mult, la apariţia Legii nr. 54/1991, „Statutul UGSR era în acord cu dispoziţiile acesteia, conţinând cerinţele obligatorii stabilite de lege”. Procurorul DNA demonstrează apoi că toate federaţiile şi confederaţiile înfiinţate ulterior, începând cu CNSLR, reprezintă în realitate „fracţiuni” ale UGSR – „singura uniune cu caracter de reprezentativitate naţională” – în interiorul căreia „a început acest proces de organizare provizorie şi tranzitorie, prin CNPOSLR”. Pentru aceasta, magistratul aminteşte inclusiv de stenogramele şedinţelor CNPOSLR din 5 şi 12 martie 1990, unde au fost discutate cererile de afiliere a unor federaţii la UGSR.

Deocamdată, în marele dosar 109/P/2011, care-i vizează pe toţi boierii sindicali ce s-au înfruptat din patrimoniul UGSR, au fost emise, prin disjungeri, rezoluţii privind activitatea infracţională a lui Minică Boajă şi Ilie Porojan (material publicat în numărul trecut al publicaţiei noastre), precum şi a lui Victor Ciorbea (preşedinte CNSLR) şi a altor persoane. Aceştia au introdus în mod abuziv, prin înşelăciune, în statulul CNSLR,prevederi prin care se atesta „în mod neconform cu realitatea că CNSLR preia prin absorbţie, ca succesor universal, patrimoniul fostului CC al UGSR”, faptă prescrisă însă, pentru că au trecut peste 20 de ani de la comiterea ei.

Acesta este chiar obiectul Rezoluţiei pe care o prezentăm acum. S-a demonstrat deja, de către procurori, că la baza marelui jaf asupra patrimoniului UGSR stau câteva documente false, precum Statutul CNSLR din 16.03.1990 (în care s-au introdus, la art. 26, prevederi neconforme cu realitatea), procesul-verbal de predare-primire din 04.07.1990 (realizat de Minică Boajă în cârdăşie cu Victor Ciorbea şi cu un personaj – Ilie Porojan – folosit pe post de semnatar în locul adevăratului reprezentant al UGSR, Ştefan Călinescu), dar şi tranzacţia din 07.11.1991 (prin care s-a împărţit patrimoniul UGSR între CNSLR, Cartel Alfa şi CSI Frăţia).

Concluzia procurorului este, aşadar, aceea că patrimoniul UGSR a fost preluat ilegal, prin mijloace frauduloase şi trebuie restituit instituţiei jefuite. Adică UGSR. „Astfel, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor UGSR (prin CNPOSLR) de către reprezentanţii CNSLR care au redactat statutul acesteia, precum şi de fostul preşedinte al CNSLR, Victor Ciorbea, prin mijloace frauduloase (înscrisuri al căror caracter fals a fost deja constatat) şi prin prezentarea unor situaţii de fapt neconforme cu realitatea, s-a produs o confuzie voită asupra situaţiei juridice a patrimoniului, precum şi un prejudiciu constând în dobândirea unei posesii de rea-credinţă asupra patrimoniului persoanei vătămate, UGSR, şi lipsirea acesteia de folosinţa bunurilor şi de culegerea fructelor acestora.”Adică exact ceea ce trebuia demonstrat (Quod erat demonstrandum).

Ceea ce urmează însă este magistral: procurorul, care nu poate exercita din oficiu acţiunea civilă, indică inclusiv căile legale de urmat pentru recuperarea acestui patrimoniu, printr-o acţiune civilă din partea UGSR:

– sub aspect civil, se impune repararea pagubei produse prin comiterea acestor fapte, sens în care persoana vătămată (UGSR), în condiţiile dovedirii unui interes legitim, născut, actual, personal şi direct, va putea solicita anularea dispoziţiilor din Statutul CNSLR din 16.03.1990, precum şi a actelor subsecvente, privind calitatea acesteia de succesor universal al UGSR şi de preluare prin absorbţie a patrimoniului; anularea procesului-verbal din 4.07.1990 de predare-primire a patrimoniului; anularea tranzacţiei generale din 7.11.1991;

– ulterior acestor demersuri, se impune introducerea unor acţiuni în rectificare de carte funciară, în baza art. 33–38 din Legea nr. 7/1996, întrucât actele juridice în baza cărora s-au făcut intabulările nu sunt valabile, în baza hotărârilor instanţei putându-se iniţia acţiuni în evacuare (fără a se pune în discuţie dreptul de proprietate, ci pentru apărarea dreptului de folosinţă, sens în care acţiunile de acest fel sunt admisibile, conform practicii judiciare).

„Este de menţionat că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional” – încheie procurorul DNA, Claudia Roşu, înainte de a dispune NUP faţă de înşelăciunea comisă de boiernaşul sindical Ciorbea, pe motiv de prescripţie.

Prezentăm integral documentul primit de la DNA:

ROMÂNIA

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

SECŢIA DE COMBATERE A CORUPŢIEI

Operator date nr. 4472

Nr. 197/P/2011

REZOLUŢIE

19 septembrie 2011

CLAUDIA ROŞU – procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei,

Având de soluţionat dosarul cu numărul de mai sus,

CONSTAT:

La data de 14.07.2011, la dosarul nr. 109/P/2011, în care se

efectuează cercetări cu privire la posibilele acte de corupţie săvârşite de PETCU MARIUS, HOSSU BOGDAN, LUCA LIVIU ş.a. în legătură cu patrimoniul sindical, a fost depusă plângere formulată de

Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), reprezentată de CĂLINESCU ŞTEFAN, preşedinte, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la deposedarea UGSR, prin săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, fals şi uz de fals, de patrimoniul său, fiind grav vătămate interesele acestuia şi ale membrilor de sindicat. Cauza a fost disjunsă şi înregistrată cu numărul 197.

Conform actelor depuse la dosarul cauzei, patrimoniul UGSR era compus, în decembrie 1989, din numeroase bunuri imobile date în proprietatea sa prin decrete şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri, conform legislaţiei în vigoare la acea dată, imobile construite din fonduri proprii, precum şi disponibilităţi băneşti în valoare de 4,7 miliarde de lei şi 2,7 milioane de dolari.

Deşi sub aspectul răspunderii penale, faptele pretins comise la nivelul anului 1990 intră sub incidenţa instituţiei prescripţiei, existenţa în cadrul dosarului nr. 109/P/2011 a unor indicii referitoare la comiterea de fapte de corupţie în activitatea de administrare a patrimoniului sindical a determinat organele de urmărire penală să efectueze o analiză aprofundată a documentelor puse la dispoziţie de părţi sau obţinute în anchetă, pentru a stabili cine este titularul dreptului de proprietate asupra bunurilor menţionate.

Din actele premergătoare efectuate au rezultat următoarele:

A. Cu privire la personalitatea juridică a UGSR

Prin sentinţa civilă nr. 43/PJ/11.06.1945, Tribunalul Ilfov a hotărât acordarea personalităţii juridice Confederaţiei Generale a Muncii (CGM) şi înscrierea acesteia în registrul special al Tribunalului. Această titulatură s-a perpetuat până în 1953, când Congresul sindicatelor a ales Consiliul Central alsindicatelor (în fapt aceeaşi persoană, cu aceeaşi reprezentativitate şi aceleaşi atribuţii), denumire sub care s-au făcut ulterior referirile la CGM, iar la Congresul Mişcării sindicale din mai 1966 s-a hotărât schimbarea denumirii acesteia în UGSR, nefiind vorba despre înfiinţarea unei noi persoane juridice, ci de schimbarea denumirii uneia existente şi de reînnoirea statutului, cu noua denumire. Prin această hotărâre, mişcarea sindicală a revenit la denumirea istorică dată la Congresul din august 1906 şi şi-a continuat atribuţiile specifice, ca uniune cu caracter de reprezentativitate la nivel naţional.

La 25 decembrie 1989, pe fondul mişcării revoluţionare şi a schimbării regimului politic din ţară, la nivelul UGSR (al cărei organ de conducere a fost destituit, deci nu persoana juridică), s-a constituit Comitetul Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România (CNPOSLR), la iniţiativa unui grup din care făceau parte CĂLINESCU ŞTEFAN, HENTER GAVRILĂ ş.a., persoane cu funcţii de conducere în cadrul mişcării sindicale. Cu această ocazie s-a propus transformarea UGSR în Uniunea Federaţiilor Sindicatelor Libere din România (UFSLR), fiind formulată la 23.01.1990, cerere la instanţă în acest sens. Cererea a fost ulterior retrasă cu motivarea, însuşită de instanţă prin sentinţa civilă din 13.02.1990, că prin sentinţa civilă nr. 43/PJ/11.06.1945, Tribunalul Ilfov a hotărât acordarea personalităţii juridice Confederaţiei Generale a muncii (CGM), personalitate menţinută pe parcursul timpului şi inserată inclusiv în Statutul UGSR din 1966, unde, la art. 19 se prevede că UGSR este persoană juridică.

UGSR s-a supus Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, fiind, conform art. 26, lit. e, persoană juridică cu organizare de sine stătătoare şi cu patrimoniu propriu, afectat realizării unui anume scop, în acord cu interesul obştesc, având capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii (spre exemplu, prin decrete sau HCM i se acordă dreptul de proprietate asupra unor imobile din fonduri proprii ale UGSR).

Conform Decretului nr. 31/1954, în vigoare la 22 decembrie 1989, persoana juridică încetează de a avea fiinţă prin comasare, divizare sau dizolvare. În privinţa UGSR nu a existat, din decembrie 1989 şi până azi, o astfel de hotărâre a organului competent (conform statutului – congresul) sau a altor organe de stat (a se vedea adresa de verificare de la Secretariatul General al Guvernului) ori hotărâri judecătoreşti privind constatarea dizolvării de drept. Dizolvarea organului de conducere al UGSR (CC) nu echivalează şi nu se confundă cu persoana juridică în fiinţa sa.

La apariţia Legii nr. 54/1991, Statutul UGSR era în acord cu dispoziţiile acesteia, conţinând cerinţele obligatorii stabilite de lege.

Ulterior, în cadrul mişcării sindicale au început să se transforme federaţii, pe baze democratice, prin reorganizarea unora dintre cele existente la nivelul anului 1989, cu precizarea că, la acel moment, singura uniune cu caracter de reprezentativitate naţională a rămas UGSR, în interiorul căreia a început acest proces de organizare provizorie şi tranzitorie, prin CNPOSLR.

Din unele din vechile structuri ale UGSR s-au constituit mai multe federaţii, care, la 5.03.1990, au participat la adunarea de constituire a Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România, prilej cu care s-a stabilit ca, până la data ţinerii congresului CNSLR, conducerea acesteia să fie asigurată tot de CNPOSLR, ca structură provizorie a structurii naţionale UGSR.

Una dintre dovezile faptului că CNSLR a constituit doar o fracţiune din UGSR o reprezintă stenogramele şedinţelor CNPOSLR din 5.03.1990 şi 12.03.1990, în care s-au discutat cererile de afiliere a unor federaţii la UFSLR (în fapt, UGSR) şi despre constituirea CNSLR, la acel moment făcându-se distincţia între cele două forme de organizare, precum şi de apariţia CSI Frăţia, purtându-se discuţii cu privire la o eventuală împărţire a patrimoniului UGSR, însă după constituirea noilor federaţii, moment până la care UGSR ar fi continuat să fiinţeze în forma din decembrie 1989.

Lipsa intenţiei de desfiinţare a UGSR este relevată şi de următoarea poziţie exprimată chiar de Bogdan Hossu în şedinţa CNPOSLR din 12.03.1990: „Întrucât sistemul de venituri se schimbă, ponderea ca atare – UGSR lua 60 la sută şi acum din sondajul efectuat va lua 10–20–30 la sută din cotizaţiile de sindicat”.

Prin sentinţa nr. 782/16.03.1990 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a acordat personalitate juridică CNSLR. În statutul CNSLR (al cărui conţinut nu este cenzurat de instanţa de judecată) s-a prevăzut, la art. 26, că fondurile sale băneşti provin din patrimoniul CC al UGSR, dobândit de CNSLR, ca succesor universal, prin absorbţie. CĂLINESCU ŞTEFAN, coordonator al CNPOSLR, deşi reprezentat în instanţă, nu a cunoscut aceste prevederi ale statutului, întocmit de un colectiv de persoane având diferite specializări.

În fapt, nu era posibil ca o organizaţie ca CNSLR, care constituia şi reprezenta numai o parte a noii mişcări sindicale, să preia patrimoniul UGSR, care reprezenta mişcarea sindicală la nivel naţional.

Faptul că între 1990 şi 2005, când UGSR a început efectuarea demersurilor în vederea redobândirii în folosinţă a patrimoniului, nu s-a desfăşurat o activitate susţinută, din cauza confuziei existente cu privire la patrimoniu în plan social-politic, nu are relevanţă juridică, întrucât intenţia manifestată din 2005 de UGSR (prin CNPOSLR) fiind aceea de redobândire a caracterului reprezentativ, în prezent numărând peste 1,5 milioane de membri.

Din 2005 până azi, UGSR a solicitat fie constatarea continuităţii sale, fie o nouă personalitate juridică, aspecte care ar avea un caracter superfluu, având în vedere raţionamentul expus anterior, conform căruia UGSR există, nu a fost desfiinţat şi are patrimoniu propriu, de care a fost deposedat fraudulos.

B. Cu privire la patrimoniul UGSR

În condiţiile anterior arătate, patrimoniul UGSR era administrat prin CNPOSLR, procesul de transformare a tuturor federaţiilor fiind unul de durată.

CNPOSLR s-a adresat lui Petre Roman, prim-ministru, arătând că s-au creat unele confuzii în procesul de organizare a sindicatelor libere şi că o eventuală divizare a patrimoniului fostului Consiliul Central al UGSR, problemă cu multiple implicaţii sociale şi juridice, este de competenţa exclusivă a Congresului sindicatelor din România, care ar fi avut loc după finalizarea alegerilor la nivelul sindicatelor, a ligilor profesionale, a federaţiilor şi a confederaţiilor sindicale.

Prin rezoluţia din 3.04.1990, prim-ministrul Petre Roman a stabilit că „orice alte decizii privitoare la patrimoniul UGSR se amână după congresul sindicatelor”.

Un alt argument care atestă lipsa de reprezentativitate a CNSLR îl constituie „nota privind vizita în URSS a unei delegaţii sindicale din ţara noastră”, conform căreia, în perioada 8–13.04.1990, o delegaţie a CNPOSLR condusă de Călinescu Ştefan a efectuat o vizită în URSS.

În perioada 28–29.06.1990 s-a desfăşurat Congresul CNSLR. La acel moment au existat mai multe sindicate care nu au participat la adunare, astfel că nu a putut fi asimilat congresului sindicatelor, conform rezoluţiei lui Petre Roman.

La acest congres a participat şi CĂLINESCU ŞTEFAN, ca reprezentant al CNPOSLR din cadrul UGSR, alături de Naghi, Henter, Tomescu ş.a. Cu toate acestea, CĂLINESCU ŞTEFAN a figurat în tabelul cu participanţi, ca delegat al Federaţiei Sindicatelor Cooperaţiei Meşteşugăreşti, fără să fi fost ales în vreun mod sau întrebat, întrucât nu a existat din partea reprezentanţilor CNSLR interesul ca acesta să figureze din partea UGSR. Din declaraţia dată de Victor Ciorbea a rezultat că, la momentul organizării congresului, Călinescu Ştefan a participat în postura de coordonator al CNPOSLR şi ca delegat din partea unei federaţii judeţene, precum şi că s-a dorit ca acel congres să fie expresia mişcării sindicate naţionale.

După congresul CNSLR din iunie 1990, când lucrurile au decurs în modul arătat, UGSR a fost lăsat practic în afara noii mişcări sindicale.

În scopul materializării intenţiei de preluare frauduloasă a patrimoniului UGSR, CNSLR, reprezentată de BOAJĂ MINICĂ, vicepreşedinte, a încheiat cu CNPOSLR, la 4.07.1990, un proces-verbal FALS de „predare-primire” a patrimoniului fostului CC al UGSR, în baza prevederilor Statutului CNSLR, în care se prevede preluare prin absorbţie, ca succesor universal, precum şi în baza hotărârii congresului (care, subliniem din nou, nu a reprezentat Congresul sindicatelor). Deşi în acest proces-verbal figurează ca reprezentant al
CNPOSLR CĂLINESCU ŞTEFAN, în fapt actul a fost semnat de un anume Porojan Ilie, persoană fără funcţie decizională, care a recunoscut în faţa organelor de urmărire penală că a semnat acest act, fără mandat de la CNPOSLR, la instigarea lui Boajă Minică şi a lui Victor Ciorbea (dos. nr. 95/P/2011 al DNA – SCC).

Ulterior, în aceeaşi notă frauduloasă, de denaturare a caracterului Congresului CNSLR, care nu avea în fapt caracter de reprezentativitate la nivel naţional (dovadă şi marile neînţelegeri ulterioare cu CSI Frăţia şi Cartel Alfa), Victor Ciorbea a emis şi Hotărârea CNSLR nr. 248/12.09.1990 de preluare a patrimoniului CNPOSLR.

La 7.12.1990 s-a constituit Convenţia Naţională Provizorie pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun, având ca scop administrarea provizorie, în comun şi în interesul tuturor membrilor de sindicat, a patrimoniului sindical comun, care a aparţinut fostului CC al UGSR, precum şi administrarea DECOTS (Direcţia Economică a Caselor de Odihnă şi Tratament ale Sindicatelor – n. red. ) cu patrimoniul aferent.

Nici la această convenţie nu au participat toate federaţiile sindicale, dovadă fiind faptul că în nota din 14.06.1991, întocmită de CNSLR şi adresată prim-ministrului Petre Roman, a fost inserată următoarea solicitare: „Cu privire la modul de utilizare a patrimoniului fostului CC al UGSR, propunerea să fie supusă discuţiei în comisia mixtă, pentru a se obţine şi acordul organizaţiilor sindicale care nu au semnat Convenţia din 1.10.1990”.

În concluzie, Congresul sindicatelor, în accepţia rezoluţiei din 3.04.1990 a prim-ministrului Petre Roman, nu s-a materializat nici până azi.

În acest sens sunt şi declaraţiile numiţilor CĂLINESCU ŞTEFAN şi BACIU IACOB (actual preşedinte al CSDR).

Patrimoniul UGSR era compus, în decembrie 1989, din numeroase bunuri imobile date în proprietatea sa prin decrete şi hotărâri ale Consiliului de Miniştri, conform legislaţiei în vigoare la acea dată, imobile construite din fonduri proprii, precum şi disponibilităţi băneşti în valoare de 4,7 miliarde de lei şi 2, 7 milioane de dolari.

La 5.11.1991, o parte a mişcării sindicale, respectiv CNSLR, prin Victor Ciorbea, CNS Cartel Alfa, prin Bogdan Hossu, şi CSI Frăţia, prin Miron Mitrea, au întocmit o declaraţie prin care îşi asumă, fără niciun titlu sau mandat din partea celorlalte confederaţii sindicale, şi cunoscând lipsa unui titlu legal de dobândire a proprietăţii, „deplina răspundere asupra patrimoniului sindical, socotindu-l atât în diviziune, cât şi în indiviziune ca fiind fără întârziere pus la dispoziţia milioanelor de salariaţi pe care îi reprezintă”.

În aceste condiţii, fără niciun drept, confederaţiile menţionate încheie, la 7.11.1991, un act intitulat „tranzacţie generală”, prin care îşi împart „frăţeşte” fondurile lichide şi casele de odihnă şi tratament ale UGSR.

Precizăm că atât dispoziţiile din Statutul CNSLR din martie 1990 (unde se prevede, fără nicio bază legală, că CNSLR preia prin absorbţie, ca succesor universal, patrimoniul UGSR, deşi nu a avut şi nu are nici în prezent această calitate), cât şi procesul-verbal din 4.07.1990 (care are caracter fals), precum şi tranzacţia generală din 7.11.1991, fără valoarea juridică de dobândire a proprietăţii (în care în mod neconform cu realitatea s-a folosit exprimarea „obţinerea patrimoniului”, care tinde spre naşterea unei confuzii privind „dobândirea proprietăţii”), au constituit fundamente ale efectuării unor intabulări în cărţile funciare pentru imobile al căror proprietar era UGSR.

Acest fapt a fost sesizat şi de instanţele judecătoreşti, în diferite speţe, spre exemplu:

Î.C.C.J., Decizia nr. 6005/2.11.2004, irevocabilă: „Situaţia juridică a bunurilor ce au aparţinut fostei UGSR nu a fost reglementată prin lege. Acordul dintre CNS Cartel Alfa, CSDR, BNS şi CNSLR Frăţia de a administra în comun fostul patrimoniu al UGSR nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate”.

Există şi susţineri ale actualilor reprezentanţi ai Cartel Alfa, în sensul că aceste confederaţii sindicale nu sunt proprietare ale
bunurilor din patrimoniul UGSR (adresa nr. 5672/8.12.2003 a CNS Cartel Alfa, concluzii scrise depuse la Curtea de Apel Bucureşti), arătându-se că aceste confederaţii administrează în comun patrimoniul, iar că imobilele nu au trecut în mod legal în proprietatea CNSLR Frăţia.

În 1992, cele trei confederaţii înfiinţează SC SIND ROMÂNIA SRL, cu capital social de 40 la sută în numerar (fondurile lichide ale fostului CC al UGSR) şi 60 la sută în natură (imobilele din patrimoniul DECOTS a UGSR prin reorganizare), practic capitalul fiind cel pe care cei trei asociaţi şi l-au împărţit conform tranzacţiei generale din 7.11.1991. Ulterior, în 1993, CNSLR a fuzionat cu CSI Frăţia, rezultând CNSLR Frăţia, iar în perioada următoare au apărut BNS şi CSDR, care au preluat părţi sociale din SIND ROMÂNIA, în prezent reprezentarea fiind următoarea: CNSLR Frăţia – 37 la sută, Carte Alfa – 28 la sută, BNS – 17,5 la sută, CSDR – 17,5 la sută.

Dividendele rezultate din activitatea comercială a SIND ROMÂNIA, ca urmare a exploatării bunurilor deţinute cu rea-credinţă, cunoscându-se de către asociaţi viciile „titlului” prin care au dobândit bunurile, au fost împărţite între aceştia. Din punct de vedere civil, aceştia sunt pasibili a fi obligaţi să restituie proprietarului UGSR toate fructele bunurilor, fiind posesori de rea-credinţă.

Mai mult, deşi cunoşteau că nu sunt proprietarele bunurilor menţionate, deţinând titluri frauduloase, şi în pofida prevederilor statutare care stabileau caracterul inalienabil al patrimoniului, confederaţiile sindicale, prin persoanele cu funcţii de conducere din cadrul acestora, au procedat la vânzarea unor active imobiliare, în unele dintre cazuri contractele fiind desfiinţate pe cale judecătorească.

Astfel, din actele premergătoare efectuate a rezultat că la datele de 16.03.1990 (Statutul CNSLR, în care se atestă în mod neconform cu realitatea că CNSLR preia prin absorbţie, ca succesor universal, patrimoniul fostului CC al UGSR), şi 7.11.1991 (tranzacţie generală de împărţire a patrimoniului) s-au săvârşit infracţiunile de înşelăciune, prev. de art. 215, al. 1, 2 şi 5 C.p., cu aplic. art. 13 C.p.

Astfel, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor UGSR (prin CNPOSLR) de către reprezentanţii CNSLR care au redactat statutul acesteia, precum şi de fostul preşedinte al CNSLR, Victor Ciorbea, prin mijloace frauduloase (înscrisuri al căror caracter fals a fost deja constatat) şi prin prezentarea unor situaţii de fapt neconforme cu realitatea, s-a produs o confuzie voită asupra situaţiei juridice a patrimoniului, precum şi un prejudiciu constând în dobândirea unei posesii de rea-credinţă asupra patrimoniului persoanei vătămate UGSR şi lipsirea acesteia de folosinţa bunurilor şi de culegerea fructelor acestora.

Însă, având în vedere că de la data comiterii faptelor au trecut 20 de ani, în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 122 C.p.

Procurorul nu poate exercita din oficiu acţiunea civilă, întrucât persoana vătămată are capacitatea de exerciţiu.

Putem arăta că, sub aspect civil, se impune repararea pagubei produse prin comiterea acestor fapte, sens în care persoana vătămată (UGSR), în condiţiile dovedirii unui interes legitim, născut, actual, personal şi direct, va putea solicita anularea dispoziţiilor din Statutul CNSLR din 16.03.1990, precum şi a actelor subsecvente, privind calitatea acesteia de succesor universal al UGSR şi de preluare prin absorbţie a patrimoniului; anularea procesului-verbal din 4.07.1990 de predare-primire a patrimoniului; anularea tranzacţiei generale din 7.11.1991.

Ulterior acestor demersuri se impune introducerea unor acţiuni în rectificare de carte funciară, în baza art. 33–38 din Legea nr. 7/1996, întrucât actele juridice în baza cărora s-au făcut intabulările nu sunt valabile, în baza hotărârilor instanţei putându-se iniţia acţiuni în evacuare (fără a se pune în discuţie dreptul de proprietate, ci pentru apărarea dreptului de folosinţă, sens în care acţiunile de acest fel sunt admisibile, conform practicii judiciare).

Este de menţionat că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

Faţă de cele expuse, în temeiul art. 228, al. 4, rap. la art. 10, lit. g C.p.p.

DISPUN:

Neînceperea urmăririi penale faţă de Ciorbea Victor, precum şi faţă de persoanele neidentificate care au redactat Statutul CNSLR, sub aspectul infr. prev. de art. 215, al. 1, 2 şi 5 C.p., cu aplic. art. 13 C.p.

Soluţia se comunică.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, conform art. 192, al. 3 C.p.p.

RELATED POSTS