Având în vedere faptul că mai multe redacţii au primit aşa-zise drepturi la replică având antetul confederaţiei, semnate de către fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu şi de aşa-zisul purtător de cuvânt Dragoş Frumosu, documente care nu purtau ştampila UGSR, Uniunea Generală a Sindicatelor din România face următoarele precizări: 1. Potrivit hotărârii concretizate în Rezoluţia nr. 2 adoptată în unanimitate (vezi aici), de cei peste 100 de delegaţi ai Congresului UGSR, întrunit în sesiune extraordinară, în data de 19 iulie 2014, următoarele persoane, Ştefan Călinescu, ex-preşedinte, Dumitru Puiu Horea, ex-primvicepreşedinte, Dragoş Frumosu, ex-secretar general, precum şi consilierii Ioana Isbăşescu şi Cosmin Călinescu (fiul fostului președinte), au fost revocaţi din funcţii şi excluşi din confederaţia noastră. În consecinţă, aceştia nu mai au dreptul să folosească însemnele confederaţiei şi să se adreseze în numele membrilor UGSR. (vezi aici) 2. Afirmaţiile potrivit cărora “Congresul a fost nestatutar” sau că “a fost convocat de azi pe mâine”, că “nu s-a înstrăinat niciun patrimoniu”, că organizaţiile conduse de noul preşedinte al UGSR şi de noul primvicepreşedinte nu sunt afiliate la confederaţie, etc. sunt false, nu corespund realităţii şi nu urmăresc altceva decât să arunce în derizoriu votul Congresului convocat prin voinţa membrilor afiliaţi. Pe site-ul organizaţiei, la adresa www.ugsr.ro, sunt publicate toate informaţiile din care rezultă modul în care a fost organizat acest eveniment, precum şi Rezoluţiile adoptate de cei peste 100 de delegaţi prezenţi. 3. Conform prevederilor Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social, menţionăm că la UGSR nu pot să fie afiliate persoane fizice, aşa cum se susţine în aşa-zisul drept la replică, ci doar organizaţii. În acest sens, vă prezentăm în ataşament adresa semnată de preşedinta Tribunalului Municipiului Bucureşti, judecător Laura Andrei, prin care se confirmă componenţa conducerii UGSR anterior organizării Congresului. (vezi aici Adresa) 4. De asemenea, pentru a demonta o altă dezinformare a grupului organizat care a fost schimbat de la conducerea UGSR, în ataşament vă prezentăm o adresă semnată de fostul preşedinte al UGSR, Ştefan Călinescu, prin care se confirmă afilierea la organizaţie a Federaţiei Naţionale Solidaritatea a Pensionarilor din România, care a participat la congres și a cărei legitimitate este contestată de conducerea demisă, cu scopul manipulării opiniei publice. În mod similar sunt afiliate şi celelalte organizaţii din componenţa UGSR.(vezi aici adresa) 5. Motivele convocării Congresului UGSR, în sesiune extraordinară, sunt următoarele: – Situaţia gravă în care se află confederaţia Uniunea Generală a Sindicatelor din România prin imposibilitatea de a funcţiona legal din cauza repetatelor refuzuri ale ex preşedintelui şi a apropriaţilor săi de a convoca Biroul Executiv, Consiliul Naţional şi Congresul, aşa cum au solicitat, în mai multe rânduri, organizaţiile afiliate şi uniunile judeţene ale UGSR (în patru ani nu a fost convocată Comisia de Cenzori, nicio şedinţă de Consiliu Naţional şi doar cîteva şedinţe ale Biroului Executiv); – Refuzul grupului organizat format din Ştefan Călinescu, fost preşedinte, Cosmin Călinescu (fiul) şi Ioana Isbăşescu, consilieri ai preşedintelui, Dumitru Puiu Horea, fost Primvicepreşedinte şi Dragoş Frumosu, fost Secretar General, de a justifica cheltuirea din fondurile confederaţiei a peste un sfert de million de euro; – Înstrăinarea şi închirierea frauduloasă pe termen de 20 de ani a Sediului Central al UGSR din Bdul. Regina Elisabeta nr. 45, sector 5 Bucureşti unor firme private, fără acordul organelor de conducere UGSR; – Derularea şi cheltuirea ilegală a unor fonduri pe o altă entitate (organizație) care poartă numele UGSR şi care nu a fost recunoscută de către instanţele din România; – Suspiciunea săvârşirii unor fapte penale, – fals, uz de fals, evaziune fiscală, furt, abuz în funcţie etc., precum şi constatarea adoptarii unor decizii ilegale de către acelaşi grup organizat (vezi aici Raportul); – Dezafilierea unor organizaţii de la UGSR din cauza stilului dictatorial prin care a fost condusă confederaţia de către acest grup organizat. Având în vedere aceste considerente, pentru ca opinia publică să fie corect informată, vă rugăm să publicaţi şi punctul oficial de vedere al Uniunii Generale a Sindicatelor din România UGSR, aşa cum rezultă şi din documentele adoptate de către forul suprem de conducere al confederaţiei, Congresul. Uniunea Generală a Sindicatelor din România UGSR Marin Iancu, Preşedinte Pentru mai multe amănunte puteţi contacta nr.de tel. 0720 481 956 |